Termoficarea din București, finanțată de UE cu 176 de milioane de euro
Termoficarea din București ar putea primi 176 de milioane de euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), arată Ministerul Fondurilor…
Termoficarea din București ar putea primi 176 de milioane de euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), arată Ministerul Fondurilor…
Comisia de Industrie și Servicii din Camera Deputaților și Comisia Economică, Industrii și Servicii a Senatului vor relua procedura parlamentară…
Barilul de petrol de referință în Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a fost cotat, miercuri, la 29,71 dolari, coborând…
OMV Petrom a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului General pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. În februarie…
Tribunalul Hunedoara a admis, joi, cererea de intrare în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), depusă chiar de companie. Deși…
Într-un comunicat de presă semnat de asociațiile care reprezintă investitorii în energia regenerabilă din România – RWEA, PATRES, RPIA, ARmHE…
Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a vândut participația de 9,82% pe care o deținea în compania E.ON România…
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a anunțat că vor avea loc ședințe comune zilnice între conducerea RADET și ELCEN până va…
Protestul de marți organizat de peste 200 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) nu a rămas fără ecou la…
Romgaz a investit, până acum, 4,735 milioane de euro în două operațiuni de explorare în Polonia, concesiuni la care vrea…
Nuclearelectrica va plăti către Administrația Națională Apele Române (ANAR) 56,5 milioane lei pentru apa utilizată la răcirea reactoarelor centralei nucleare…
Am adăugat anul trecut încă 12 evenimente în portofoliul energynomics.ro şi încă patru numere de revistă. A fost un an…
Andrei Covatariu Analiza de față aduce în discuție taxa aplicată pe apa uzinată de hidrocentralele din România. Studiul include informații…
Claudiu Butacu, președintele Asociației Solar Decatlon București, a fost numit pe 30 decembrie 2015 consilier la cabinetul secretarului de stat…
Producția de țiței și gaze condensate a Rusiei a atins în 2015 534 de milioane de tone metrice (aproape 10,72 milioane…
Transgaz estimează că, în ianuarie, cererea totală de gaze a României se va ridica la 16,978 milioane MWh. Pentru clienții…
Bonusul de cogenerare de înaltă eficiență, pe care îl plătesc toți consumatorii de electricitate din România, a rămas la valoarea…
ANRE propune o serie de derogări de la prevederile Codului Rețelei de transport de gaze naturale până pe 1 aprilie,…
Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a depus în penultima zi a anului trecut,la Tribunalul Hunedoara, o cerere pentru deschiderea procedurii de…
CEZ România înființează de la începutul acestui an Direcţia strategie de grup şi agenda UE, cu scopul de a defini…
E.ON mută centralele pe bază de combustibilii fosili pe care le deține într-o nouă companie, a transmis Bloomberg. Noua companie…
Rusia a prelungit până în 31 decembrie 2016 aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova, companiile Moldovagaz şi Gazprom semnând…
Nobel Oil, un nume cu rezonanţă pe parcursul ultimelor două secole de istorie petrolieră, a decis să intre pe piața…