Preşedintele Klaus Iohannis a semnat numirea celor patru noi miniştri în cabinetul Grindeanu
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretele privind numirea în funcţie a celor patru noi miniştri propuși de cabinetul susținut…
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretele privind numirea în funcţie a celor patru noi miniştri propuși de cabinetul susținut…
Oficialii ministerului Energiei împreună cu reprezentanţii companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) au convenit asumarea unui calendar de acţiuni…
Gigantul petrolier Arabian American Oil Company (Saudi Aramco) este considerat favorit pentru preluarea distribuitorului de combustibili Petrol Ofisi, divizia din…
România și-a îndeplinit obiectivul privind ponderea energiei regenerabile valabilă pentru anul 2020, respectiv 24% din consum, însă rămâne peste media statelor…
Piața angro de gaze naturale rămâne extrem de concentrată, peste 75% din aceasta fiind deținută de trei mari companii, iar…
Valorificarea biomasei, ca resursă energetică, pare suspendată între niveluri de decizie (european, naţional, municipal) şi sectoare de activitate (energie, mediu…
Situația macroeconomică, nivelul dividendelor, respectiv rezultatele financiare anunțate, reprezintă principalele motive pentru care indicele principal (BET) al Bursei de Valori…
Guvernul bulgar a decis ca firmele de stat să investească 50% din profiturile aferente anului 2016, potrivit Novinite, care nu…
În ultimele săptămâni, cotațiile utilităților au fost animate de decizia care obligă companiile de stat să distribuie cel puțin 90%…
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunţat o investiţie de 17 milioane de euro a OMV Petrom, care va construi în…
OMV Petrom va investi în 2017, 60 de milioane de euro pentru o nouă unitate ce va fi construită în cadrul…
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a discutat marţi, la Bucureşti, cu viceprim-ministrul și ministrul Economiei din Republica Moldova, Octavian Calmîc, în…
Directorul general al grupului rus Gazprom, Alexey Miller, s-a întâlnit cu directorul grupului energetic austriac OMV, Rainer Seele, pentru a…
După aproape trei ani de scăderi puternice, acțiunile producătorilor de petrol, gaze și energie au început să își revină la…
Hidroelectrica poate fi listată în acest an doar dacă se va rezolva până la finele lunii martie problema investiţiilor nerentabile…
Situația înregistrată în luna ianuarie pe bursa de energie, când prețurile au crescut foarte mult, arată faptul că întreaga legislație…
Segmentul intraday al Bursei Independente de Energie din Bulgaria (IBEX) va fi operațional din ianuarie 2018, susține Nikola Gabrovski, manager…
România are rezerve importante de gaze în zonele de mare adâncime, atât pe mare, cât şi pe uscat, o altă…
Bulgartransgaz a subliniat că oferă capacitatea anuală pentru pachetul IP Kulata / Sidirokastro în direcția de curgere inversă, pentru punctele…
Guvernul ar putea aproba în această primăvară noua metodologie de calcul a prețului de referință pentru gazele naturale, a declarat…
Curtea de Arbitraj de la Paris a hotărât ca E.ON România, unul din cei doi mari furnizori de gaze de…
Tribunalul Mehedinti a dat câștig de cauză Euro Insol, lichidatorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), în litigiul…
România a importat anul trecut o cantitate de țiței de 7,468 milioane tone echivalent petrol, cu 872.800 tep (13,2%) mai…