Demisionarii RADET pot primi până la 19 salarii
Angajaţii RADET Bucureşti se pot înscrie într-un program de plecări voluntare, iar la încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor…
Angajaţii RADET Bucureşti se pot înscrie într-un program de plecări voluntare, iar la încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor…
Președintele Donald Trump va cere Departamentul de Interne să revizuiască planul pe cinci ani al administrației Obama pentru dezvoltarea apelor…
Cererea de benzină din SUA a scăzut cu 2,4% în februarie față de un an mai devreme, acesta fiind al…
Asociația Producătorilor și Utilizatorilor Gazului Natural Comprimat a lansat proiectul privind construirea primei rețele de stații de gaz natural comprimat…
Uniunea Europeană a aprobat, în urma unui vot foarte strâns, noi limite de poluare, ce ar putea reduce emisiile toxice…
În perioada 2019-2022, în județul Giurgiu se vor face investiții de aproximativ 20 de milioane de euro și se vor…
Producătorul de autovehicule electrice Tesla este pe cale să vândă un milion de mașini pe an până în 2020 sau…
Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN), care administrează cele două reactoare nucleare ale centralei de la Cernavodă, a anunțat că începând cu data…
Grupul austriac de petrol şi gaze OMV, proprietarul Petrom, a anunţat joi că urmează să preia o participaţie de 40%…
Premierul Sorin Grindeanu a aprobat, joi, 27 aprilie, o hotărâre prin care se instituie acordarea unui ajutor de stat în valoare…
Acționarii Eectrica (simbol bursier EL), au aprobat distribuirea unui dividend în valoare totală de 251,4 milioane de lei, dividendul brut…
Cu resurse minerale din abundență și cu țărmuri însorite, Australia se laudă că este o „țară norocoasă”. Totul sună bine…
Chris Bryant Dacă un artist liberal încearcă să vă spună că afacerile dumneavoastră sunt lipsite de poezie, amintiți-le de această…
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Transgaz, operatorul de transport al gazelor naturale, a aprobat alocarea de dividende în valoare de 545,5…
„Suntem astăzi mult mai pregătiţi la nivelul primăriei în tratarea chestiunilor privind eficienţa energetică”, a declarat Radu Botez, viceprimarul municipiului…
Oamenii de știință germani pun în funcțiune „cel mai mare soare artificial din lume”, în speranța că sursele de lumină…
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită României un aviz motivat prin care să ia măsuri care să permită instalarea…
Vast Resources a demarat primele teste în ceea ce privește procesarea de metale prețioase, aur și argint, la mina din…
Ministerul Energiei a solicitat Romgaz să reanalizeze modul de repartizare a profitului net aferent exerciţiului financiar 2016, având în vedere…
Comisia Europeană (CE) a decis să acționeze în judecată România la Curtea Europeană de Justiție pentru neîndeplinirea obligației de a revizui…
Compania poloneză PGNiG și grupul american Cheniere Energy, au semnat un acord prin care părțile au convenit ca Polonia să beneficieze…
Marea majoritate a lucrărilor de remediere a avariilor și defecțiunilor provocate de astfel de fenomene meteo se încadrează în categoria…
Plenul Parlamentului a respins propunerile de numire a unui vicepreședinte, în persoana lui Rodin Traicu și a doi membri în…