Consiliul Concurenței a autorizat noul parteneriat dintre Schlumberger și Weatherford
Autoritatea română în domeniul concurenței a trebuit să avizeze operaţiunea prin care grupurile Schlumberger şi Weatherford vor înfiinţa în comun…
Autoritatea română în domeniul concurenței a trebuit să avizeze operaţiunea prin care grupurile Schlumberger şi Weatherford vor înfiinţa în comun…
Subsidiara Enel E-Distribuţie Dobrogea a investit aproximativ 11 milioane de lei (2,4 milioane euro) pentru modernizarea staţiei de transformare (înaltă/medie…
O tranziție reușită în domeniul energiei este esențială pentru succesul acțiunii climatice la nivel european, în timp ce reducerea emisiilor…
Trofeul Electricianului, cel mai important concurs profesional din domeniu, ajuns la cea de-a XXXVIII-a ediţie, se desfășoară în perioada 11-13…
Franţa ar putea închide 17 reactoare nucleare până în 2025, pentru a reduce la 50% proporţia energiei nucleare în producţia…
2016 este al patrulea an consecutiv cand Hidroelectrica înregistrează un profit de exceptie, de această dată cu un profit brut…
Compania petrolieră Aramco va investi peste 300 de miliarde de dolari în următorii zece ani pentru a menţine capacitatea de…
Statul a încasat în iunie peste 18,6 milioane de euro în urma comercializării pe platforma de licitație comună a Uniunii…
Bosch anunță că și-a dublat vânzările pe piața de tehnologii și soluții pentru orașe inteligente. ”Numai în perioada rămasă până…
Investitorii fondurilor cu capital privat închis (private equity) urmăresc doar în proporție de 3% să efectueze tranzacții în domeniul energetic,…
Conpet, operatorul Sistemului Național de Transport (SNT) prin conducte al țițeiului, condensatului și gazolinei, reprezintă România la expoziția Congresului Mondial…
Grupul francez de utilități Veolia are puterea financiară pentru a efectua o achiziție în valoare de miliarde de euro, a…
Oltchim a primit oferte angajante de la nouă ofertanți, pentru pachetele de active ale societății, acestea urmând să fie analizate…
Reprezentanții unor companii românești și kazahe din domeniul industriei de petrol și gaze au avut o serie de întâlniri, în…
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu 3%, în urma datelor care au indicat creşterea producţiei în SUA, săptămâna trecută, în…
Consumul de energie hidroelectrică al României a crescut anul trecut cu 7,4%, la 4,1 milioane tone echivalent petrol (tep), și…
Tesla a fost de acord să construiască cel mai mare proiect de stocare a bateriilor litiu-ion din lume în Australia…
Gazprom a semnat acorduri pentru noi „planuri” cu Bulgaria, Serbia și Ungaria pentru a furniza gaze printr-un al doilea gazoduct…
Două mari bănci locale (BCR şi CEC Bank) şi un gigant global în servicii financiare (Moneycorp) au analizat la Energy…
Toate autoturismele noi lansate de Volvo începând din 2019 vor fi parțial sau complet alimentate de baterii, într-o mișcare pe…
Chimcomplex a depus în ultimna zi o ofertă angajantă pentru Oltchim și susține că se bucură de sprijinul Tricon Energy,…
Compania Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din România, a încheiat un contract de 32,33 milioane lei,…
România vrea un coridor Nord-Sud de transporturi, dar și gazeifer, care să traverseze România, a menționat preşedintele Klaus Iohannis, la…